Recenzie Del Duma – Dollo

Un articol de Dollores Benezic, îl puteți găsi aici.
del duma
One gipsy show despre căsătoriile timpurii în comunitățile rome, o actriță frumoasă și patru povești de viață despre oscilația femeii între educație și tradiție.

D acă se duc la școală se îndrăgostesc de gagii (români) și fug cu ei, deci sunt compromise pentru viața tradițională de familie din sânul comunității. Cam asta e explicația pentru care țiganii nu-și dau fetele la școală mai mult de patru clase sau opt în cazurile fericite. Prea multă școală te zăpăcește de cap, te face să-ți pui întrebări existențiale și te transformă într-o neadaptată, când rolul femeii a fost stabilit de veacuri la vatra familiei, lângă ceaun, copii și bărbat și n-a murit nimeni din asta. Băieții sunt lăsați să meargă la școală, dar nu sunt prea interesați de perspective 😉

Mihaela Drăgan este protagonista celei mai recente piese de teatru-documentar pe tema vieții controversate a femeii rome în comunitățile tradiționale. Piesa se numește „Del duma” – în traducere „Vorbește-le despre mine” – și are un scenariu simplu bazat pe poveștile reale a patru femei de etnie romă, unele mai vesele, altele mai triste, ca viața însăși, toate spuse de aceeași voce, a Mihaelei Drăgan, acompaniată pe alocuri de vocea și chitara lui Radu Captari.

Într-o oră jumate Mihaela intră pe rând în pielea personajelor ei, de la propria „îndrăgosteală” de un olandez pasionat de iarbă, după care s-a dus până la Amsterdam, până la povestea tinerei care a preferat să se pocăiască decât să se lase măritată de la primul ciclu. Registrul oscilează de la glume cu aromă de marijuana olandeză până la bocete sfâșietoare pentru tânăra noră de bulibașă, moartă de dorul familiei pierdute. Un soi de „one gipsy show” căreia tânăra actriță îi face față cu brio.

Piesa e captivantă, actrița e frumoasă, muzica bună, costumele colorate. Alegerea e lăsată la îndemâna privitorului: ce e mai bine pentru comunitățile rome, să-și lase fetele la școală, să evolueze prin educație, sau să păstreze tradiția cu orice preț și să le refuze dreptul de a alege ce vor să facă cu viața lor? Mihaela, ea însăși pe jumătate țigancă – jumătatea mai bună după cum îi place să spună – nu și-a clarificat punctul de vedere, fiind probabil într-unul din momentele alea din viață în care te întrebi: încotro? „Pe mine cu ce m-a ajutat școala?!”, mi-a răspuns tânăra la întrebarea „și tu care crezi că e calea, educația sau păstrarea tradiției?”.  O întrebare pe care și-o pot pune cu același năduf mii de tineri „din ziua de azi”, care se trezesc la capătul facultății cu o diplomă incompatibilă cu piața muncii.

Dar pe mine nu numai asta m-a stârnit la piesa asta, ci faptul că unele dintre chestiunile prezentate ca fiind tradiții țigănești sunt de fapt etape de viață prin care am trecut multe dintre noi, femeile ajunse acum la maturitate. Mă gândeam de câte ori am auzit-o pe mama punându-mi întrebarea-capcană, când ziceam că mi-e greață: oi fi gravidă?! Deși eram adolescentă și încă nu aveam o viață sexuală. Era modul ei de a se asigura, de a mă păzi și de a mă avertiza în același timp să nu cumva să-i fac rușinea de a-i veni cu burta la gură la ușă.

Virginitatea a fost multă vreme valoarea capitală a unei femei pentru un măritiș bun, iar educația se pare că a erodat încet și sigur acest bun obicei. Ca să-și păstreze stilul de viață țiganii au fost nevoiți să identifice răul și să-l stârpească de la rădăcină: ce nevoie are femeia de școală? Iar exemplele din societatea modernă le dau dreptate, nu? 😉 Când i-am zis că vreau să dau la litere, mama s-a opus vehement pe motiv că după o astfel de facultate ieși o amărâtă de profesoară și te repartizează într-un fund de țară unde … evident rămâi nemăritată. Era concepția cu care trăiau în anii 80 oamenii de la orașe, căpătuiți de comunism cu o școală minimală, și mutați în confortul de la bloc. Suprema civilizație și devenire.

Bine că n-am dat la litere 😉 În fine, eu zic că piesa merită văzută pentru că pune o problemă pe care o lasă în coadă de pește. Alege fiecare pentru el, șansă pe care teoretic n-o au și tinerele țigănci, obligate să se mărite or să plece din comunitate. Dar practic unele care se decid să riște, se întâmplă să mai și câștige. Nu e o garanție că vei fi fericit în niciuna dintre variante.

Advertisements